Intră în cont / Inregistreaza-te
AE Agency

Big Band Radio - Jazz Pe Romaneste

2015-02-19 >> 2014-10-12, Romania, Bucuresti
Locație: Sala Radio (Societatea Romana De Radiodifuziune)
Organizator / Initiator / Patronaj: Sala Radio (Societatea Romana De Radiodifuziune)
z.jpg.jpg

In luna februarie, se reiau la Sala Radio concertele BIG BAND-ULUI RADIO din cadrul seriei „JAZZ PE ROMÂNESTE”, evenimente dirijate de IONEL TUDOR si moderate de FLORIAN LUNGU si care se bucura de un real succes mai ales in randul publicului tanar, iubitor al genului.

 

Primul eveniment de acest gen al anului 2015 va fi unul special gratie invitatului serii. Stabilit in Olanda, saxofonistul CĂTĂLIN MILEA - unul dintre cei mai activi si mai apreciati muzicieni de jazz ai generatiei sale, artist aplaudat atat pentru ipostaza sa de interpret, cat si pentru cea de compozitor - evolueaza la Sala Radio intr-un concert in care vor alterna momente solistice si de orchestra, sub semnul improvizatiei, al compozitiei si al aranjamentelor proprii.

 

Considerat unul dintre cei mai creativi muzicieni romani de jazz, Catalin Milea va prezenta pe scena Salii Radio - in premiera in Romania - lucrari ca "Perpetuum", "Sarmis", "Valse for Sophie", "Snow Trails", "My Cousin Dracula", "Notes for Oatts" si altele, toate purtand semnatura artistului.

 

In perioada 2008-2010, CĂTĂLIN MILEA a primit bursa Huygens Beurs a Guvernului olandez si, sprijinit de o fundatie privata, a inregistrat albumele ”Re-Bop Unit featuring Dick Oatts“, cu participarea unuia dintre cei mai apreciati muzicieni ai genului din New York si “Something for Now’, inregistrat alaturi de trio-ul de muzica improvizata RAM (Rodriguez/Aksunger/Milea).

 

Detinator a numeroase premii internationale, artistul roman si-a inceput studiile de specialitate la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, dar le-a continuat in Olanda, la Prins Claus Conservatoire si la Hague Royal Conservatory.

 

Saxofonistul a inregistrat piese si a concertat cu diversi artisti/ansambluri: ca invitat a evoluat alaturi de European Youth Big-Band (condus de Peter Herbolzheimer), European Contemporary

 

Orchestra (ECO), Camerata Ardesko; ca lider, cu trio-ul Synaesthetik, Confluence Quartet, Re-Bop Unit, Catalin Milea Hammond Trip.

 

In prezent, Catalin Milea poate fi vazut concertand cu Romanian Jazz Collective (un grup axat pe compozitii de jazz exclusiv romanesti), Pierre Dunker Quartet, Giovanca, Imagination Orchestra,

 

Catalin Milea Hammond Trip etc. Printre muzicienii cu care acesta a colaborat se numara: Carlo de Rosa, Eric Revis, Tommy Crane, Nasheet Waits, Anthony Pinciotti, Dick Oatts, Sam Newsome, John Engels, Eugen Gondi, Mircea Tiberian, Anca Parghel, Johnny Raducanu s.a.

 

Catalin Milea are si o activitate pedagogica intensa, oferind ateliere de lucru si cursuri de maiestrie. El este, de asemenea, redactor-sef al primei reviste romanesti de jazz: Jazz Compas.

ora 19:00 - 22:00

Categoria I – 20 lei

Categoria a II-a - 15 lei

Categoria a III-a – 10 lei

Categoria reducere 40% - 6 lei

Categoria reducere 90% - 2 lei

 

Categoriile de bilete reduse sunt disponibile la vanzare doar la Casieria Salii Radio Bucuresti

 

CU 1 ZI INAINTEA SPECTACOLULUI, BILETELE SE POT PROCURA NUMAI CU O COMANDA DIRECTA LA UNUL DIN MAGAZINELE PARTENERE SAU LA CASIERIA SALII RADIO !!

 

Biletele comandate pe www.bilete.ro se vor achita/ridica pana miercuri 18 februarie 2015 ora 14.00 Dupa aceasta ora/data, nicio comanda de biletele www.bilete.ro neridicata/neachitata nu mai este valabila.

General Berthelot 60-64

Telefon: 021 314 77 70, 021 303 12 97

Email: relatiipublic@rornet.ro

SanPlant